Adresa:
sat Apoș, nr. 27 comuna Bârghiș
Tel. mobil:
+40 784 960 247
Villa Abbatis Equestrian Center se află în Apoș, un vechi sat săsesc din inima Transilvaniei, într-o zonă cu biserici fortificate și păduri seculare. Oferim experiențe culturale călare, în sate de pe Valea Hârtibaciului și Valea Târnavei, cu posibilități de servire a mesei și de cazare.
La noi puteți face atât plimbări călare scurte, de 1-3 ore, cu sau fără picnic în natură și plimbări cu trăsura, cât și tururi călare de o zi și excursii de birdwatching.
Tururi călare: puteți alege dintre cele 7 tururi către 7 sate diferite sau pachetul complet de 7 zile, cu program cultural, masă, cazare, transfer aeroport (București, Sibiu, Cluj) și ghidaj profesionist în engleză sau germană. Toate sunt certificate drept Eco Tururi de către Asociația de Ecoturism din România (AER).
Excursii de birdwatching și biodiversitate: puteți alege una dintre cele 3 excursii de o zi sau pachetul complet, cu masă, cazare, transfer de la/la aeroport, degustare de vin și ghid profesionist. Vom merge în zone cu stejari seculari, habitate semideschise și de zonă umedă și veți avea ocazia să vedeți păsări care nu se mai găsesc deloc – sau extrem de rar – în restul Europei: acvila țipătoare mică, cristelul de câmp sau sfrânciocul mare.
Sezonalitate:
Toată perioada anului, doar pe bază de rezervare.
Pret:
Puteți consulta tarifele noastre pe website, secțiunea Tururi călare. Tarifele includ tocă (cască de protecție – obligatoriu), mănuși, jambiere și vestă de protecție.
Pentru solicitări şi oferte personalizate trimiteți un email la: villaabbatis@yahoo.com sau sunaţi la nr. de telefon: +40 735 334 500.
Servicii şi activităţi:
tururi călare, plimbări cu trăsura