Program
Vineri, 28 iunie (La Curmătură)
19:00 - Gala de deschidere a festivalului
20:00 - Concert The Groovy Bastards
The Groovy Bastards este o trupă care și-a făcut apariția în scena bucureșteană în 2015, aducând în prim-plan o energie contagioasă și o combinație eclectică de stiluri muzicale. Cu Ioana Vișinescu la voce, Andrei Bălașa la chitară, Theo Ionescu la tobe și Masha Enache la bass, aceștia au un sound atipic care îmbină elemente din funk, rock, progressive, jazz, R&B și hip-hop.
Semnătura lor constă în performanța live aparte, personalitățile colorate ale membrilor și stilul „fresh” transpus în compoziții proprii.
„Nu e rock, nu e groove, nu e funk, muzica e toate astea și ce vrem noi să fie.”
Printre realizările trupei se numără câștigarea unor premii la Festivalurile de Jazz din Sibiu și Târgu Mureș, apariții notabile la Festivalul de Jazz din Bulgaria („Ruse Jazz Festival”), precum și concerte în numeroase locații din țară. De asemenea, au avut onoarea să împartă scena cu artiști de calibru mondial precum Marco Mendoza, Bumblefoot și Rosenberg Trio.
În 2017, au primit titlul de „Revelația anului” la Festivalul Muzza, iar anul 2019 i-a adus o nouă recunoaștere, fiind nominalizați la categoria „Formația Anului” în cadrul aceluiași festival. În 2023, câștigă premiul II la prestigiosul Festival de Rock de la Posada, Câmpulung Muscel, iar în anul 2024 sunt câștigătorii premiului I la Constelații Rock, Râmnicu Vâlcea.
21:00 - Proiecție scurt metraj
21:30 - Proiecție lungmetraj “Libertate” (r. Tudor Giurgiu), în prezența echipei, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul careia publicul este încurajat să intre în dialog cu artiștii.
Detalii: dramă / război / thriller, România, Ungaria, 2023, N-15 (nerecomandat sub 15 ani).
Cu: Alex Calangiu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo
Sibiu, decembrie 1989. În haosul și panica generate de protestele mulțimii împotriva autorităților, o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliție Viorel e capturat și acuzat că e terorist.
0:00 - 1:00 - DJ Party cu Marin Grigore (actor, Las Fierbinți, R.M.N., #dogpoopgirl, Sieranevada)
Sâmbătă, 29 iunie (La Curmătură)
11:00 - Atelier de percuție
12:00 - Atelier de magie cu Magitot (recomandat pentru 8 - 14 ani)
13:00 - Atelier de creație - amprentă broderie
17:00 - 19:00 - Action painting
18:00 - Proiecție selecție filme de scurtmetraj
19:00 – Spectacol de magie - Magitot
Magitot sau Marius Drăguș este profesor de actorie și magie, actor, magician și prezentator iar toate acestea, amestecate cu umorul specific, îl fac să fie un extraordinar entertainer. Organizează cursuri de teatru și magie de mai bine de 15 ani iar numele său de scenă a fost pus chiar de unul dintre elevii săi. Un adevărat artist care a reușit într-un mod unic să amestece magia cu actoria.
20:00 - Concert - Jam Session DJ Vasile, Popică, Grig
21:30 - Proiecție lungmetraj “Visul” (r. Cătălin Saizescu), în prezența echipei, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul careia publicul este încurajat să intre în dialog cu artiștii.
Detalii: comedie, România, 2023, AP - 12 (cu acordul părinților pentru copii sub 12 ani).
Cu: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Serghei Mizil, Gloria Găitan
Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire. Alex e un artist ocolit de succes, înlănțuit într-o relație amoroasă căzută în ruină. Trimis la un penitenciar de maximă siguranță să regizeze o piesă de teatru, alege o scenă din „Visul unei nopți de vară”, a marelui Shakespeare. În fața eforturilor hoților semianalfabeti de a-și depăși limitele, Alex realizează că este prizonier în propria viață. La rândul lor, deținuții fac totul pentru a fi selectionati în cadrul Festivalului de teatru de penitenciar, știind că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.
23:30 - DJ Party cu DJ Vasile
Duminică, 30 iunie (Centrul Cultural Rășinari)
20:00 - Spectacol de teatru “Emigranți” (Teatrul Mic din București) de Sławomir Mrożek, regia: Claudiu Istodor
Cu: Cuzin Toma, Tudor Istodor
Detalii: Piesa de teatru „Emigranții” a fost publicată în anul 1974 și este una dintre cele mai renumite scrieri ale autorului polonez Sławomir Mrożek.
„E o poveste despre doi emigranți dintr-o țară din est într-una din vest. În secolul al XX lea. Unul muncește și nu gândește, iar celălalt viceversa. Și până la urmă, e vorba de noi. Noi, noii oameni ai secolului XXI. Mai superiori într- un secol mai superior. Dar, nu disperați, e de râs.” - Claudiu Istodor