Bucătăria între necesitate și artă

Una dintre marile întrebări ale omenirii este cum au început oamenii să gătească? Oare cum şi-au dat seama că multe dintre alimentele pe care, până la un moment dat, le mâncaseră crude, ar putea fi mai gustoase dacă ar fi gătite? Răspunsul poate fi speculat, nu și demonstrat. Oricum ar fi fost, pare însă logic să presupunem că prima metodă de a găti a fost frigerea, care nu necesita existenţa unor recipiente.

Odată cu apariţia primelor comunităţi sedentare, care au practicat domesticirea animalelor şi cultivarea plantelor, s-a produs și un schimb în alimentație, prin apariția unor noi alimente, cum ar fi produsele lactate. Prin producerea vaselor de lut ars, se putea vorbi, în sfârşit, despre fierbere, iar în cuptoarele din ce în ce mai perfecţionate se putea, în sfârşit, coace. Conform descoperirilor din cercetări arheologice atât în locuințe, cât și în morminte, tipologia specifică a vaselor preistorice este: vase de mâncat, vase de băut și vase de gătit.

Despre bucătăria Europei antice, cunoştinţele sunt destul de bogate în ceea ce priveşte obiceiurile grecilor şi ale romanilor, dar mai lacunare când e vorba despre alte popoare. Singura carte de bucate care ni s-a păstrat din Antichitate, De Re Coquinaria scrisă de Marcus Gavius Apicius, cuprinde aproximativ două sute de reţete, multe dintre ele diferite de cele de azi, datorită utilizării unor plante aromatice care azi nu se mai folosesc. Felul în care a evoluat bucătăria romană timp de aproape un mileniu, de la perioada vechii Rome şi până la opulenţa şi rafinamentul decadent al Romei de la începutul erei noastre, poate fi explicat prin contactul cu cultura greacă, mult mai avansată, şi extinderea Imperiului Roman (care a prilejuit intersectarea cu numeroase culturi diferite şi pătrunderea unui număr mare de influenţe, sub diferite forme).

În Evul Mediu, deosebirile între clase erau foarte bine marcate şi păstrate, chiar și prin legi care interziceau anumitor categorii sociale consumul unor alimente considerate privilegiate. Pe atunci, hrana și vesela erau un indicator al stării sociale. Nobilii erau cei care-şi permiteau să consume, de pildă, mirodenii exotice și să folosească un instrumentar de masă evoluat. În Transilvania, unde breslele ocupau un rol important în confecționarea veselei, erau folosite pe scară largă vasele din ceramică de către oamenii de rând și cele de aramă, cositor și mai rar de argint de către patricieni. Vasele din metal erau considerate atât de valoroase, încât erau lăsate moștenire peste generații.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, societatea europeană a fost martora unor transformări fără precedent în prepararea mâncării și protocolul mesei. Între toate acestea s-a afirmat o schimbare dramatică a gustului culinar (determinat de creativitatea exuberantă a bucătarilor francezi) și un nou protocol numit service à la Française (așezarea mesei în manieră franceză) ce a fost cu repeziciune adoptat de curțile europene, înlocuit în secolul al XIX-lea de service a la russe.

Procesul de pregătirea mâncării s-a schimbat, cratițele cu bază plată au înlocuit ceaunele agățate peste focul generator de fum. În sec. XVIII, tinichigerii și fierarii au pus la dispoziția bucătarilor domestici și profesioniști o gamă remarcabilă de tigăi și cratițe, pe lângă o varietate aproape infinită de forme pentru crearea celor mai decorative feluri de mâncare prezentate vreodată.

Produsele meşterilor fierari autohtoni satisfăceau nevoile populaţiei locale şi o parte din cererile venite din Ţările Române. Fierarii exportau în Moldova şi Ţara Românească arme albe, obiecte de uz casnic şi gospodăresc (furculiţe, linguri etc.). Pe lângă comenzile primite de meşterii aurari sibieni pentru obiecte de cult, cererile de executare a unor obiecte laice trebuie să fi fost din ce în ce mai numeroase. Produsele meşterilor arămari aveau o largă răspândire, fiind folosite în bucătărie (oale, căni, forme de cozonac şi prăjituri, mojare), în gospodărie, ca obiecte de cult etc. Cu referire la vasele din cositor, numărul celor care s-au păstrat este relativ mic datorită topirii lor pentru turnarea altora sau, în vreme de război, pentru turnarea tunurilor. Prin ornamente şi formă ele atestă evoluţia acestui meşteşug de-a lungul a trei secole, parcurgând stilistic drumul de la Renaştere la Baroc şi Rococo.

Cât despre vasele de sticlă, abia din sec XVII numărul glăjăriilor crește treptat și, în mod firesc, numărul produselor oferite pe piața transilvăneană se înmulțește, fapt reflectat și de importanta colecție de sticlă din secolele XVIII-XIX: pahare, pocale, vaze, căni cu capac, piese cu rol decorativ,

Expoziția „Bucătăria între necesitate și artă” prezintă piese din colecțiile Muzeului Național Brukenthal – Muzeul de Istorie Casa Altemberger, începând din preistorie până în perioada modernă, de la vase de lut ars din neoliticul timpuriu până la vase din cositor, aramă, argint, sticlă din secolele XVI-XIX.

*Text oferit de curatorii dr. Raluca Teodorescu, dr. Raluca Frîncu, dr. Claudia Urduzia