Biserici fortificate
Puţină istorie
În secolul XII au sosit în Transilvania primii colonişti saşi sosiţi din zonele de pe malul stâng al Rinului. Câteva decenii mai târziu, numărul coloniştilor a crescut semnificativ, celor stabiliţi în Transilvania alăturându-se colonişti veniţi din Franconia şi sudul Germaniei.
Punctul central al colonizării a fost zona Sibiului, nucleul mărindu-se treptat şi cuprinzând şi alte regiuni din Transilvania. La mijlocul secolul XIV, Sibiul a fost transformat în provincia celor Şapte Scaune, iar în 1486 a luat naştere Universitatea Săsească care i-a unit pe toţi saşii de pe Pământul Crăiesc (Transilvania). Marea majoritate a coloniştilor s-au stabilit la nordul judeţului Sibiu de astăzi, în zone de deal şi podiş care permiteau cultivarea pământului și practicarea diverselor meşteşuguri.
Coloniştii şi-au construit sate mari cu străzi concentrate în jurul unei pieţe centrale. Viaţa spirituală a comunităţii nu era deloc neglijată. De cum au sosit, coloniştii au ridicat bazilici romanice asemănătoare construcţiilor ecleziastice din Saxonia, Bavaria şi Turingia. La mijlocul secolului XIII, construcţiilor ecleziatice li se adaugă elemente ale goticului timpuriu, cea mai edificatoare construcţie în acest sens fiind abaţia cisterciană de la Cârţa, o bazilică cu trei nave şi o nava transversală în sistem legat.
La mijlocul secolului XIII au apărut influenţele goticului în construcţia bisericilor, iar începând cu mijlocul secolului XIV, noile biserici construite în zonele rurale erau puternic influenţate de stilurile ecleziastice urbane.
În deceniul al treilea al secolului XV, în urma invaziilor otomane, bisericile din Transilvania îşi schimbă rolul. Dacă până atunci, rolul lor firesc era de centru al vieţii spirituale, odată cu invaziile turceşti, bisericile se transformă în simboluri ale rezistenţei împotriva năvălitorilor. Acestea au fost fortificate prin adăugarea de orificii de tragere şi guri de păcură, drumuri de strajă, turnuri şi ziduri de apărare.
Bisericile construite ulterior (sfârşitul secolului XV) aveau structura unui turn apărat din toate direcţiile, un exemplu fiind biserica fortificată de la Bazna.
Mai mult de 150 de biserici fortificate au fost construite în Transilvania; astăzi, în nordul judeţului Sibiu, nu este localitate săsească în care să nu existe o biserică fortificată. Peste 50 de astfel de biserici din judeţul Sibiu au fost declarate monumente arhitectonice de excepţie - printre care bisericile patrimoniu UNESCO de la Biertan şi Valea Viilor -, şi o bună parte din ele au fost sau vor fi restaurate.
Este greu să facem o clasificare a celor mai frumoase biserici fortificate. Fiecare e aparte în felul ei deoarece fiecare poartă amprenta și spiritul comunităţii pe care a adăpostit-o timp de secole.
Localitate:
Categorie:
Hosman
Biserică fortificată
Merghindeal
Biserică fortificată
Rezultate pe pagina:
Sorteaza dupa:
Cazare
Localitate:
Tip
Clasificare
Caută
Restaurante
Localitate:
Tip
Caută
Pub-uri și cluburi
Localitate:
Tip
Caută